Au început dezbaterile judiciare în dosarul Plahotniuc. Procurorii cer până la 25 de ani de închisoare
(ACTUALIZARE, ORA 13:09) Procurorul Alexandru Cernei a fost primul care și-a prezentat concluziile.
„În cadrul prezentului proces judecat inculpatului se incriminează 5 capete de acuzare, creare și conducere a unei organizații criminale, escrocherii și spălare de bani în proporții deosebit de mari, inclusiv având 5 infracțiuni distincte. Adică 5 capete de învinuire. Astăzi am prezentat o analiză a probelor administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în instanța de judecată, care demonstrează vinovăția inculpatului pentru comiterea acestor infracțiuni în mod separat. La fel am solicitat să fie stabilită o pedeapsă pentru concurs de infracțiuni, o pedeapsă definitivă prin cumulul total a pedepselor în mărime de 25 de ani de închisoare. Aceasta este limita maximă a pedepsei penale care este prevăzută de codul penal la moment”, a declarat procurorul de caz, Alexandru Cernei.
De cealaltă parte, apărarea respinge acuzațiile, susține că dosarul este nefondat și critică modul în care acestea au fost prezentate în instanță.
„Considerăm și până în prezent considerăm că acuzația înaintată domnului Vladimir Plahotniuc este una nefondată, clientul nostru este nevinovat. Toate acuzațiile sunt nefondate și poartă un caracter pur declarator. Iar cât privește termenul solicitat de către acuzare, considerăm că aceștia au luat drept bază termenul maxim posibil care poate fi aplicat unei persoane. Considerăm că această pedeapsă este impusă de către politic mai mult decât de către acuzarea de stat. Dumnealui se va prezenta în instanță de judecată ori dumnealui la fel intenționează să susțină poziția și să declare poziția vizavi de episoadele incriminate (...) Procurorul de caz a considerat necesar și oportun să facă doar un rezumat la actul de acuzare, ceea ce nu s-a mai întâmplat în alte cazuri. Mai ales că, după cum au menționat și acuzatorii de stat, este vorba de o cauză de importanță și rezonanță mare pentru țara noastră. În rezumatul care l-a dat citire acuzatorul de stat astăzi în instanță, iarăși nu am regăsit care fapte anume îi sunt incriminate domnului Vladimir Plahotniuc. Ori acuzatorul de stat abstract a citit definiția infracțiunilor care îi sunt incriminate domnului Vladimir Plahotniuc, fără a specifica care anume acțiuni ale acestuia ar fi dus la săvârșirea infracțiunilor imputate”, a declarat avocatul Lucian Rogac.
(ȘTIREA INIȚIALĂ, ORA 12:38) Procurorii au cerut până la 25 de ani de închisoare în penitenciar de tip închis pentru Vladimir Plahotniuc, în dosarul „Frauda bancară”. Solicitarea a fost formulată luni, 23 martie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde a avut loc o nouă ședință de judecată, care marchează începutul pledoariilor finale.
Dosarul în care este vizat Vladimir Plahotniuc a intrat în penultima etapă. De astăzi au început dezbaterile judiciare în cauza penală, în cadrul cărora vor fi prezentate pozițiile acuzării și apărării și vor fi analizate toate probele din dosar. Potrivit procurorului de caz, Alexandru Cernei, această etapă nu are un termen exact, însă ar trebui să se încadreze într-un interval „rezonabil”.
Vladimir Plahotniuc nu a fost prezent în instanță la prima ședință a dezbaterilor judiciare.
Potrivit procurorilor, fostul lider democrat ar fi beneficiat de zeci de milioane de dolari proveniți din fondurile delapidate, fiind acuzat de escrocherie, spălare de bani și crearea și conducerea unei organizații criminale. După finalizarea pledoariilor, completul de judecată va avea la dispoziție cel mult 45 de zile pentru a examina cauza și a redacta sentința în episodul privind frauda bancară.
Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost extrădat din Grecia pe 25 septembrie 2025 și a apărut pentru prima dată în fața instanței în decembrie același an. Acesta pledează nevinovat și susține că dosarul este unul politic. Pe parcursul procesului, inculpatul a cerut audierea a peste 160 de martori, însă instanța a admis doar 27, printre care foști demnitari și politicieni.
La sfârșitul săptămânii trecute, instanța a decis prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile, până în 23 aprilie. Aceasta este a șasea prelungire după extrădarea politicianului. Vladimir Plahotniuc este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Fostul lider democrat este vizat și în alte cauze penale, inclusiv episoade conexe fraudei bancare, dosarul Metalferos, investigarea unor bunuri procurate ilegal și un dosar recent pentru fals în declarații.
