Au fost desemnați câștigătorii Olimpiadei Republicane la Biologie

Au fost desemnați câștigătorii Olimpiadei Republicane la Biologie
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Patruzeci de elevi din R. Moldova au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Biologie, care a avut loc în perioada 21-24 martie, la Universitatea de Stat din Moldova. În total, la competiția din acest an au participat 181 de elevi din întreaga țară.

Cei 40 de elevi care au demonstrat performanțe deosebite în cadrul probei teoretice și a celei experimentale la biologie își fac studiile în cadrul unor instituții de învățământ din Bălți, Cantemir, Chișinău, Drochia, Fălești, Hîncești, Ialoveni, Leova, Strășeni, Ungheni și UTA Găgăuzia.

Lista premianților Olimpiadei Republicane Biologie poate fi accesată AICI.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Olimpiada Republicană la Biologie este organizată anual de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 23 de olimpiade și concursuri republicane care vor avea loc până la data de 18 mai 2025. Următoarea Olimpiadă Republicană este la Informatică și se va desfășura în perioada 28-31 martie.

Ministerul Educației și Cercetării precizează că elevii claselor a IX-a și a XII-a, care au obținut diplome de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, vor primi nota „10” (zece) automat la examenul național la disciplina respectivă.

Citiți și: