Atenție! A fost emis un nou cod cod galben de instabilitate atmosferică
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă pentru ziua de luni, 16 septembrie, până la ora 15:00. În unele raioane din centrul și nordul țării se prevăd averse puternice și crește riscul de inundații.
„În intervalul menționat, se prevăd averse de ploaie în cantități de apă de 15-25 l/m². Având în vedere ploile căzute în ultimele două zile și cele prognozate, riscul de inundații crește. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, acest mesaj și harta vor fi actualizate”, anunță SHS.
Meteorologii recomandă:
1. Monitorizați canalele oficiale pentru actualizări meteorologice.
2. Nu subestimați riscurile și respectați indicațiile autorităților locale.