Atacuri cu drone kamikaze asupra Kievului pentru a doua noapte la rând

Atacuri cu drone kamikaze asupra Kievului pentru a doua noapte la rând
Sursa foto: The Economic Times

Rusia a lansat un val de atacuri cu drone kamikaze asupra Kievului a doua noapte consecutiv, a anunțat armata ucraineană, miercuri dimineață, 12 iulie, cu câteva ore înainte ca președintele Volodimir Zelenski să se întâlnească cu liderii NATO.

Potrivit informațiilor preliminare ale armatei ucrainene, nu există rapoarte privind victime sau distrugeri majore: „Toate dronele au fost interceptate înainte de a-și atinge țintele”.

A 504-a zi a invaziei la scară largă a Federaţiei Ruse în Ucraina. Inamicul a lansat un alt atac aerian asupra capitalei”, a declarat şeful administraţiei militare de la Kiev, Serhi Popko.

Deocamdată, nu există informații exacte privind numărul de rachete lansate şi câte au fost interceptate.

Deasupra Kievului, alertele aeriene au fost emise timp de peste două ore.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are astăzi mai multe întâlniri bilaterale cu liderii NATO, în a doua zi a summit-ului de la Vilnius, pentru o sesiune inaugurală a Consiliului NATO-Ucraina, un organism creat pentru a îmbunătăți relațiile dintre Kiev și alianța militară transatlantică formată din 31 de membri.