
Atac cu rachete balistice la Kiev: Cel puțin opt persoane au murit, iar peste 20 au fost rănite
Cel puțin opt persoane au fost ucise, iar 26 au fost rănite în urma unui atac masiv cu drone și rachete rusești asupra capitalei Ucrainei. Cel puțin 20 de locuri din șapte cartiere ale Kievului au fost afectate. Aproape 100 de clădiri au fost avariate, inclusiv un centru comercial din centrul orașului, a precizat șeful administrației orașului Kiev, Timur Tkacenko.
În timpul atacului a fost lovit cu o rachetă și un bloc cu cinci etaje. Printre persoanele care au murit în acest bloc se numără o fetiță de 14 ani. În prezent salvatorii continuă operațiunile de căutare a victimelor sub dărâmături.
„Este posibil ca sub dărâmături să se mai afle oameni. Sunt zeci de răniți. Aceste rachete rusești și drone de atac lansate astăzi reprezintă un răspuns clar pentru toți cei din lume care, săptămâni și luni la rând, au cerut încetarea focului și o așa-numită „diplomație reală”. Rusia alege balistica, nu masa negocierilor. Alege să continue uciderea de oameni, nu să încheie războiul”, a scris președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o postare pe rețelele sociale.