Arta porților sculptate ajunge pe timbre. Poșta Moldovei lansează o nouă serie filatelică
Arta tradițională a prelucrării lemnului, una dintre cele mai frumoase expresii ale culturii populare din Republica Moldova, este celebrată printr-o nouă serie de mărci poștale lansată de Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”.
Seria, intitulată „Artizanat. Prelucrarea artistică a lemnului. Porți.”, a fost pusă în circulație vineri, 6 martie 2026, și aduce în prim-plan simbolurile și motivele decorative sculptate pe porțile tradiționale moldovenești.
În cultura populară, porțile sculptate nu sunt doar elemente decorative. Fiecare model avea o semnificație aparte și transmitea mesaje despre protecția casei, bunăstarea familiei și ospitalitatea gazdelor.
Noua emisiune filatelică include trei mărci poștale. Două mărci sunt cu valoarea nominală de 5 lei, tipărite în câte 90.000 de exemplare, și una cu valoarea de 13,50 lei, realizată într-un tiraj de 120.000 de exemplare.
De asemenea, a fost pregătit și un plic „Prima Zi”, destinat colecționarilor, într-un tiraj limitat de 150 de exemplare.
Designul mărcii poștale este semnat de artistul Mihail Riga, care a redat cu atenție detaliile ornamentelor tradiționale și frumusețea artei populare a sculpturii în lemn.