Armenia a ratificat Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale

Armenia a ratificat Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale
Colaj ziar.md

Parlamentul armean a ratificat marți, 3 octombrie, Statutul de la Roma, tratatul care stă la baza Curții Penale Internaționale (CPI), ceea ce ar obliga Erevanul să îl aresteze pe președintele rus Vladimir Putin pentru presupuse crime de război în Ucraina, în cazul unei vizite în țara caucaziană.

Documentul mai trebuie să fie semnat de președintele armean Vahagn Khachatryan. Legea intră în vigoare la 60 de zile de la finalizarea procedurilor interne.

Ratificarea Statutul de la Roma va permite Armeniei să sesizeze Curtea Penală Internațională împotriva Azerbaidjanului, cu care se află în conflict de peste trei decenii din cauza enclavei Nagorno-Karabah, regiune din interiorul Azerbaidjanului, recunoscută pe plan internațional ca teritoriu azer, dar locuită preponderent de etnici armeni.

De asemenea, ratificarea acestui statut va ar obliga Armenia să respecte hotărârile instanțelor internaționale, cum ar fi decizia CPI din 17 martie prin care a fost emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.