Armata Națională a primit un nou lot de echipamente din partea NATO
Armata Națională a recepționat un nou lot de asistență oferit de NATO prin Inițiativa de Consolidare a Capacităților de Apărare (DCBI). Donația include echipamente de protecție individuală, precum căști și costume împotriva riscurilor chimice, biologice și radioactive, mulaje medicale, tehnică de calcul, unități de transport și mobilier pentru structurile responsabile de recrutarea militarilor.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că sprijinul contribuie direct la protecția și pregătirea militarilor:
„NATO este un partener care ne ajută concret să menținem pacea și stabilitatea. O armată mai bine pregătită înseamnă un mediu mai sigur pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a menționat Anatolie Nosatîi.
La rândul său, Secretarul General Adjunct al NATO, Boris Ruge, a apreciat progresele Moldovei în modernizarea sistemului de apărare și a declarat că Alianța va continua sprijinul oferit țării noastre.



Foto: army.md
Echipamentele urmează să fie distribuite unităților Armatei Naționale, iar mulajele medicale vor fi utilizate la instruirea efectivului în cadrul Spitalului Clinic Militar Central. Totodată, tehnica și mobilierul vor ajunge în Centrele militar-teritoriale pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru ale recrutorilor.
Republica Moldova beneficiază de sprijin prin DCBI din 2015, în prezent fiind implementate 18 proiecte care vizează dotarea Armatei cu echipamente moderne și creșterea rezilienței instituționale.