Argint pentru R. Moldova! Luptătorul Valentin Petic a cucerit locul II la turneul internațional Zagreb Open

Argint pentru R. Moldova! Luptătorul Valentin Petic a cucerit locul II la turneul internațional Zagreb Open
Sursa foto: Comitetul Național Olimpic și Sportiv

La doar câteva zile după ce a devenit campion național, luptătorul de stil greco-roman Valentin Petic a cucerit medalia de argint la turneul internațional Zagreb Open.

Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv, elevul lui Mihai Cucul l-a învins pe românul Răzvan Arnaut, azerul Hasrat Jafarov și iranianul Ahmadreza Nezhad.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

În finala categoriei de greutate de 67 de kilograme, sportivul moldovean a cedat în fața norvegianului Haavard Joergensen.

Amintim că Valentin Petic a debutat anul trecut la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, unde s-a clasat pe locul 9.