Arbori tăiați ilegal într-o pădure din raionul Rîșcani: Polițiștii și inspectorii de mediu caută făptașii
Inspectorii de mediu din Rîșcani au depistat, în cadrul unui raid de contracarare a tăierilor ilicite în fâșiile forestiere gestionate de Selecția din extravilanul satul Singureni și nemijlocita apropiere de municipiului Bălți, un caz de taiere ilicită a arborilor de specia stejar. Cazul a avut loc în seara zilei de 23 septembrie, în extravilanul localității Singureni din raionul Rîșcani. Polițiștii și inspectorii de mediu colaborează în scopul identificării făptașilor.
„La momentul controlului în fâșia menționată au fost depistați tăiați ilicit 2 arbori specia stejar cu diametrul la cioată de 28-30 cm, tăiați în bucăți a câte 1 m fiecare și o parte din el fiind încărcat într-o roaba pentru a fi sustras. La fața locului a fost solicitat și un echipaj al IP Rîșcani pentru a colabora în scopul identificării făptașilor. Materialul lemnos de circa 1 M3 a fost ridicat de către reprezentanții Selecției din extravilanul s. Singureni”, anunță Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului face apel la cetățeni să contribuie la protejarea resurselor naturale esențiale.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Potrivit Codului Contravențional al R. Moldova, tăierea ilegală sau vătămarea arborilor și arbuștilor se sancționează cu amendă de la 2.500 la 5.000 de lei aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.
În cazul persoanelor juridice, amenda se ridică la 15.000 - 25.000 de lei.