Aproape 300 de localități din R. Moldova vor primi bani pentru a-și planifica mai bine dezvoltarea
Peste 290 de localități din Republica Moldova vor beneficia de planuri urbanistice generale moderne, după ce Guvernul a aprobat includerea proiectelor de dezvoltare locală în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027. Măsura este menită să ajute comunitățile să se dezvolte mai organizat și mai echilibrat.
Planurile urbanistice generale sunt esențiale pentru viitorul unei localități. Ele stabilesc unde pot fi construite locuințe, școli, grădinițe, drumuri, parcuri, rețele de apă și canalizare sau alte obiective publice. Practic, acestea oferă o viziune clară despre cum trebuie să crească un sat sau un oraș, evitând dezvoltarea haotică.
În plus, existența unui plan urbanistic general a devenit o condiție obligatorie pentru ca localitățile să poată accesa finanțări de la bugetul de stat pentru proiecte de infrastructură. Fără acest document, primăriile nu mai pot primi bani pentru lucrări precum rețele de apă și canalizare, iluminat public, drumuri locale, clădiri publice, parcuri sau zone sportive.
Valoarea totală a celor 293 de proiecte depășește 210 milioane de lei. Aproximativ 208 milioane de lei vor fi alocate din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, iar peste 2,3 milioane de lei reprezintă contribuția autorităților publice locale.
Aceste inițiative fac parte dintr-un program amplu de dezvoltare care sprijină implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2022-2028. Documentul unic de program pentru perioada 2025-2027 include sute de proiecte de dezvoltare regională și mii de proiecte locale, toate având scopul de a îmbunătăți infrastructura și calitatea vieții în comunitățile din Republica Moldova.
Autoritățile spun că, prin aceste investiții, localitățile vor avea instrumentele necesare pentru a se dezvolta coerent, pentru a atrage investiții și pentru a crea condiții mai bune de trai pentru locuitori.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram