miercuri, 06 august, 2025
  • USD
  • EUR
Aplicația Taito, folosită pentru coruperea alegătorilor. Șeful Poliției îndeamnă cetățenii să o dezinstaleze din telefoane
Sursa foto: Pexels

Aplicația Taito, folosită pentru coruperea alegătorilor. Șeful Poliției îndeamnă cetățenii să o dezinstaleze din telefoane

Aplicația TAITO este utilizată de către membrii organizației criminale Șor, ghidată de la Moscova, pentru finanțarea ilegală și coruperea electorală în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Poliția a stabilit deja zeci de mii de persoane care au descărcat această aplicație prin intermediul Telegram-ului, cazurile fiind documentate de organele de drept. Declarația a fost făcută astăzi, 6 august, de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei conferințe de presă, transmite Agenția informațională de stat „Moldpres”.

„Îndemn cetățenii să dezinstaleze din telefoanele mobile această aplicație și să nu se implice în acest proces, în caz contrar vom ajunge la situația din anul trecut când persoanele au admis coruperea electorale. Atenționăm cetățenii să fie prudenți și să nu cadă în capcana acestui fenomen. Pe lângă faptul că oamenii sunt subiecții investigațiilor privind coruperea electorală, aceștia mai sunt și subiecții prelucrării datelor cu caracter personal, care nu se știe cum vor fi utilizate”, a spus Viorel Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP, Chișinăul a adresat mai multe solicitări către administrația Telegram și cea a TAITO pentru a interveni în elucidarea schemei, dar nu a primit încă un răspuns.

„Sperăm că administrația acestor companii să dea curs solicitării noastre argumentate cu referire la cauza penală. În caz contrar, urmează să stabilim acțiunile procesuale de mai departe”, a afirmat Viorel Cernăuțeanu.

Autoritățile au subliniat că, în actuala schemă, toate tranzacțiile sunt efectuate în bani rusești. Potrivit șefului IGP, este vorba de echivalentul sumelor cuprinse 1.500 și 50 de mii de ruble rusești.

„Extragerea acestora are loc printr-o nouă formă de convertire, inclusiv cripto și altă valută internațională, după care în lei. Sperăm că cetățenii vor înțelege riscul la care sunt supuși instalând această aplicație”, a adăugat Viorel Cernăuțeanu.

Poliția a anunțat recent documentarea unei noi forme de finanțare și corupere electorală ilegală, gestionată din Federația Rusă, prin aplicația TAITO. În prezent, oamenii legii investighează schema și sesizările parvenite de la cetățeni.

De asemenea, potrivit sursei citate, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat astăzi că aplicația TAITO „este un instrument folosit de Federația Rusă pentru a organiza finanțarea ilegală, coruperea electorală și furtul de date cu caracter personal”. În acest context, oficiala a îndemnat cetățenii „să manifeste prudență în raport cu această schemă”.

Președinta R. Moldova Maia Sandu declara zilele trecute că Rusia are un plan de destabilizare a R. Moldova pentru preluarea controlului asupra țării noastre. Pentru realizarea acestui plan sunt folosite mai multe instrumente, inclusiv de corupere a alegătorilor și proteste plătite.