Apicultorii pot accesa finanțări de până la 150.000 de euro pentru modernizarea stupinelor și extinderea producției de miere
Apicultorii din Republica Moldova au la dispoziție o nouă oportunitate de dezvoltare a afacerilor lor prin programele UCIP IFAD Moldova, care oferă sprijin financiar de până la 150.000 de euro pentru investiții în producerea și procesarea mierii, achiziționarea de echipamente pentru prelucrarea cerii și utilaje destinate produselor apicole derivate, precum polenul, propolisul sau mierea ambalată.
Programul vizează modernizarea stupinelor, creșterea valorii adăugate a produselor apicole și extinderea prezenței acestora atât pe piața internă, cât și pe cea externă.
Finanțarea poate fi utilizată pentru mai multe categorii de investiții: producția de miere, stupi, familii de albine, utilaje de extragere, descăpăcitor, centrifugă radială, filtre pentru miere, utilaje de ambalare și dozare.
La fel, apicultorii pot beneficia de finanțare și pentru prelucrarea cerii: topitor de ceară, filtre și separatoare, matrițe și mașini de turnat foi de ceară, mașini de extrudare.
Cat privește investițiile pentru produse apicole derivate, crescătorii de albine vor putea beneficia în cadrul programului de deshidrator de polen și propolis, mașini de amestecare și omogenizare, echipamente de ambalare și fasonare, precum și alte utilaje specifice.
Proiectul face parte din inițiativa „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (IFAD VIII)”, implementată de Guvernul Republicii Moldova, prin Unitatea Consolidată de Implementare a Programelor IFAD, cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD).
Scopul programului este de a sprijini apicultorii să își dezvolte activitățile, să producă miere și produse apicole de calitate superioară și să le comercializeze mai eficient pe piețele interne și externe. Prin modernizarea stupinelor și dotarea cu echipamente performante, programul contribuie la creșterea valorii adăugate a produselor apicole și la consolidarea sectorului rural.
Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova activează peste 9.000 de apicultori autorizați, dintre care peste 3 .000 sunt înregistrați ca entități juridice, ceea ce arată potențialul considerabil al sectorului apicol.

