Apă în toate localitățile, autostrăzi și cale ferată de înaltă viteză - Planul de Reconstrucție a Infrastructurii

Apă în toate localitățile, autostrăzi și cale ferată de înaltă viteză - Planul de Reconstrucție a Infrastructurii
Sursa foto: ipn.md

Un Plan de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei, care vizează 5+1 priorități strategice pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii naționale în următorii ani, a fost prezentat joi, 14 septembrie, de Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, într-o conferința de presă.

Cele 5+1 priorități strategice din cadrul Planului de Reconstrucție a Infrastructurii:

1. Drumuri europene în toată țara;
2. Transport feroviar și naval european;
3. Transport rutier modern;
4. Apă pentru toți;
5. Satul European, localități amenajate și îngrijite;
6. Proiecte mari, de importanță națională

Pentru prima prioritate strategică, Andrei Spînu declară că vor fi realizate următoarele proiecte: tronsonul Soroca-Arionești-Otaci, drumul de ocolire Troița Nouă, drumul Hâncești-Lăpușna, centura or. Cimișlia, centura or. Vulcănești, sectoarele 2 și 3 ale centurii Chișinăului, drumul Bălți-Criva, drumul Chișinău-Leușeni etc.

Cea de-a doua prioritate este modernizarea transportului feroviar și naval. Pentru această prioritate, ministrul Infrastructurii declară că se vor face următoarele schimbări: finalizarea reabilitării tronsonului de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, reabilitarea tronsonului de cale ferată de la Văleni-Cahul, Ocnița-Bălți, Bălți-Ungheni, Ungheni-Chișinău etc., procurarea de vagoane noi pentru transport de marfă, în mod special cerealiere, minim o mie de vagoane noi.

„Trebuie să creștem viteza cu care circulă trenurile pe teritoriile Moldovei și să dezvoltăm portul de stat de la Giurgiulești (...). La moment, pe calea ferată din Moldova se circulă cu mai puțin de 40 de km pe oră în mediu. Standardul european este de minim 100 de km/ oră ”, declară ministrul Spînu.

În ceea ce privește cea de-a patra prioritate din cadrul Planului de Reconstrucție a Infrastructurii, ministrul Spînu declară că până în 2030 se propune conectarea tuturor localităților la rețeaua publică de apă și canalizare, finalizarea proiectului de conectare a raionului Strășeni și Călărași la sistemul de conectare a apei cu mun. Chișinău etc.

Câteva proiecte vizate în cea de-a șasea prioritate sunt:
– Construirea autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa (110 km + 190 km);
– Calea Ferată de înaltă viteză București-Chișinău și Chișinău-Odesa;
– Modernizarea Aeroportului Chișinău, inclusiv construirea unui nou terminal.

Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, acesta a avut discuții cu ministrul Infrastructurii în privința „livrării proiectelor de infrastructură în următorii 2 ani”.

„Andrei Spînu a fost chemat de mine în Guvern pentru ca noi să ne mișcăm accelerat pe proiectele de dezvoltare, de infrastructură (...) Andrei Spînu va prezenta care este viziunea pe termen lung a Guvernului în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, dar și livrarea foarte concretă pe următorii 2 ani. Și, dacă livrează – bine, dacă nu – revenim la discuția în ceea ce privește schimbarea la Minister”, a precizat Recean.

Planul de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei reprezintă un angajament al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și a Guvernului pentru următorii ani.

Sursa foto: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale