Andrei Spînu şi-a anunţat demisia din Guvern şi din Partidul Acţiune și Solidaritate
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu şi-a anunţat, luni dimineaţă, demisia din Guvernul R. Moldova şi din Partidul Acţiune și Solidaritate (PAS).
Într-o postare făcută, luni dimineaţă, pe pagina sa de Facebook, Spînu spune că în ultimii ani a fost „supus unei campanii nedrepte de defăimare”.
„Aproape zilnic am fost atacat fără să se prezinte probe. Eu, am continuat să-mi fac treaba în interesul țării noastre. Sunt cu inima împăcată. Știu ce las în urmă și știu că nimeni nu va putea prezenta niciun argument împotriva integrității acțiunilor mele”, a explicat Spînu.
Oficialul spune că decizia de a se retrage din funcție și din PAS vine şi în speranța că spațiul public se va concentra din nou pe subiecte importante pentru R. Moldova.
„Începând de azi, mă retrag din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Sper că acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul așa cum vor dușmanii țării noastre”, a mai transmis Spînu.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Cu această ocazie, fostul ministru a adăugat că domeniul justiţiei ar trebui să rămână prioritatea zero a conducerii.
„Atât timp cât în spațiu public se vor discuta subiecte false, grupurile criminale organizate, corupții și cei care reprezintă interesele străine ale altor state își vor duce la bun sfârșit planurile. Am văzut acest lucru la alegerile din această toamnă”, a conchis Andrei Spînu.
Andrei Spînu a fost numit ministru a Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în iulie 2023.