sâmbătă, 10 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Ambulanțe deblocate, oameni ajutați! Salvatorii au intervenit în peste 80 de misiuni în doar 24 de ore
Foto: IGSU

Ambulanțe deblocate, oameni ajutați! Salvatorii au intervenit în peste 80 de misiuni în doar 24 de ore

În ultimele 24 de ore, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în 88 de situații de urgență, cauzate de condițiile meteo dificile. Cele mai multe apeluri au fost legate de autovehicule blocate pe drumuri din cauza ghețușului și zăpezii.

Un număr de 33 de intervenții au vizat tractarea și deblocarea mijloacelor de transport. La Hăsnășenii Mari, Drochia, salvatorii au scos din zăpadă o ambulanță aflată în drum spre un pacient. La Susleni, Orhei, o altă ambulanță, deja cu pacient la bord, a fost tractată în siguranță. În raionul Ialoveni, două autobuze, un camion și patru automobile au primit sprijin pentru a-și continua deplasarea.

La Nicoreni, Drochia, au fost deblocate 10 autoturisme, iar la Zăicani, Râșcani - alte 3 autovehicule. Misiuni similare s-au desfășurat și în raioanele Glodeni, Sângerei, Ocnița, Edineț, dar și în municipiul Chișinău.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Autoritățile continuă monitorizarea și intervențiile pe traseele afectate. Populația este îndemnată să manifeste responsabilitate și să evite deplasările neesențiale în condiții meteo dificile.

În caz de urgență, apelați Serviciul 112.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram