Alte două persoane au predat benevol Poliției banii primiți în schimbul voturilor la alegerile locale
Alte două persoane dintr-o localitate din nordul țării ar fi primit bani în schimbul voturilor la alegerile locale. Acestea au predat benevol Poliției mijloacele bănești.
Două femei de 37 și 47 de ani s-au prezentat la sediul Poliției și au declarat că au primit câte 1.000 de lei de la reprezentanții unui partid politic pentru a vota în favoarea acestora la alegerile locale din 5 noiembrie.
Tot din contul acestei sume urmau să convingă și alte persoane din localitate să voteze la funcția de primar reprezentantul acestui partid.
Femeile au declarat că au decis predarea mijloacelor financiare pentru a nu fi cercetate penal.
Acesta este al doilea caz înregistrat în ultimele 24 de ore. În primul - un bărbat și o femeie au venit la sediul Poliției. Aceștia, la fel, ar fi primit câte 1.000 de lei
Conform articolului 181 prim din Codul Penal, coruperea alegătorilor se pedepsește cu amendă în mărime de la 37.500 la 57.000 de lei sau cu închisoare de la un an la 5 ani, aplicată persoanei fizice.
În acest context, Poliția Națională îndeamnă toți cetățenii să își exprime propria voință prin vot liber și să respecte toate măsurile și restricțiile stabilite de actele normative în timpul alegerilor locale.