Alte 72 de companii din țară au primit granturi în valoare de 41 de milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor

Alte 72 de companii din țară au primit granturi în valoare de 41 de milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor
Sursa foto: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării

72 companii locale au primit astăzi granturi în valoare totală de 41 de milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor. Granturile sunt oferite de Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Banca Mondială, precizează Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Astfel, 19 companii vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, totalizând 9,6 milioane de lei. Guvernul R. Moldova va sprijini financiar alte 51 de companii, cu o sumă totală de 31,8 milioane lei, iar Banca Mondială acordă finanțare în sumă de un milion de lei pentru alte două companii.

Granturile sunt distribuite printr-o serie de programe, inclusiv Programul de susținere a antreprenoriatului feminin, Programul de Transformare Digitală a IMM-rilor, Programul de sprijin al micilor producători, dar și alte inițiative de susținere a companiilor locale.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Cele mai mari investiții sunt alocate sectorului industrial, aproximativ 50% dintre beneficiari provenind din această ramură. Alte 30% dintre antreprenori vor investi în achiziția de mijloace tehnice pentru dezvoltarea sectorului serviciilor, cum ar fi activități profesionale, științifice, tehnice, cazare, alimentație publică și învățământ. Aproximativ 20% dintre beneficiari activează în sectorul agricol, unde vor direcționa fondurile către retehnologizare și ecologizarea afacerilor lor.

Pe parcursul acestui an, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a facilitat 595 de companii în accesarea de granturi în valoare totală de peste 250 de milioane de lei.