Alocațiile pentru veterani și familiile acestora vor fi majorate cu 250 de lei
Veteranii de război care au participat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova, persoanele care au luptat în Afganistan, participanții la cel de-al Doilea Război Mondial, precum și persoanele au rămas cu dizabilități în urma acestor conflicte, vor primi alocații mai mari cu 250 de lei, de la 1 ianuarie 2024. Majorarea este prevăzută într-un proiect de lege, votat de Parlamentul în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței din 28 decembrie 2023.
De alocații majorate cu 250 de lei vor beneficia și soții/soțiile veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și unul dintre părinții participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței R. Moldova.
Pentru alocațiile majorate, în bugetul de stat pe anul 2024 vor fi alocate 82 de milioane de lei, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului R. Moldova, cu referire la proiectul de lege votat de Parlament.
De prevederile aceste inițiative legislative vor beneficia 26.910 persoane:
- 21 419 au luptat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova;
- 5 351 au participat la acțiunile de luptă din Afganistan;
- 140 de persoane sunt participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv foști deținuți în lagărele de concentrare fasciste și în ghetouri în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, persoane antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
La începutul lunii decembrie curent, membrii mai multor organizații de veterani de război au protestat în fața clădirii Parlamentului, cerând majorarea plăților sociale lunare. Veteranii s-au arătat nemulțumiți de faptul că proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024 nu prevede acest lucru.
Ulterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că au fost identificate resursele necesare și urmează să fie majorate alocațiile.