Alertă de securitate: nouă metodă de înșelăciune telefonică vizează cetățenii
Poliția avertizează populația cu privire la apariția unei noi metode de fraudă, prin care persoane necunoscute contactează telefonic potențiale victime, pretinzând că sunt reprezentanți ai instituțiilor bancare sau ai organelor de drept.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, escrocii îi anunță pe cetățeni că pe numele lor ar fi fost contractat un credit sau că ar fi fost efectuate tranzacții suspecte. Pentru a induce panică, aceștia insistă asupra necesității unei „intervenții urgente”.
Ulterior, victimele sunt îndrumate să continue discuția pe aplicații de mesagerie, unde infractorii, sub pretextul protejării fondurilor, oferă instrucțiuni detaliate despre presupusele măsuri ce trebuie luate.
În realitate, aceste acțiuni au ca scop determinarea victimelor să contracteze credite, să retragă bani din conturi sau să transfere sume către conturi controlate de escroci ori prin intermediari. După obținerea banilor, persoanele implicate dispar fără urmă.
Recomandările poliției:
- Închideți imediat apelurile suspecte;
- Nu oferiți date personale sau bancare prin telefon;
- Nu urmați instrucțiuni primite de la necunoscuți;
- Contactați direct banca sau sesizați Poliția.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să își informeze apropiații despre aceste metode de fraudă, pentru a preveni eventuale victime.



