Alegeri europarlamentare în R. Moldova: Persoanele care dețin cetățenia română sunt așteptate la urnele de vot
Moldovenii care dețin cetățenia română sunt așteptați astăzi la urnele de vot, pentru a-și alege cei 33 de reprezentanți în Parlamentul European. Pe teritoriul țării noastre au fost deschise 52 de secții de votare, 13 dintre care se află în Chișinău.
Votarea a început la ora 07:00 și se va încheia la ora 22:00. Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, pot să exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23:59, în condițiile legii.
Ambasada României în R. Moldova a precizat în repetate rânduri că nu sunt organizate secții de votare la sediul misiunii diplomatice sau la sediul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”. Cele mai apropiate secții de aceste locații se află la Liceul „Gheorghe Asachi” (trei secții de votare), Liceul „Spiru Haret” (trei secții de votare), Universitatea de Stat din Moldova (două secții de votare) și la Teatrul „Satiricus” (o secție de votare).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Harta interactivă a secțiilor de votare poate fi consultată AICI. Cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării:
- cartea de identitate;
- cartea electronică de identitate;
- cartea de identitate provizorie
- buletinul de identitate;
- pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic;
- pașaportul simplu temporar;
- pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic;
- pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic;
- în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
De menționat că, la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie nu este permisă votarea cu titlul de călătorie. Totodată, pentru a putea vota, actul de identitate trebuie să se afle în termenul de valabilitate, nefiind posibilă votarea cu un document expirat.
Mai multe informații suplimentare găsiți în Ghidul alegătorului român la secțiile de votare din străinătate.