Al treilea convoi cu ajutoare umanitare ajunge din Egipt în Gaza

Al treilea convoi cu ajutoare umanitare ajunge din Egipt în Gaza
Sursa foto: observerbd.com

Al treilea convoi cu ajutoare umanitare a intrat luni, 23 octombrie, din Egipt în Fâşia Gaza, pe la punctul de trecere a frontierei de la Rafah, relatează Reuters.

Sâmbătă şi duminică, în teritoriul controlat de gruparea islamistă Hamas au ajuns 34 de camioane, conform unui oficial al Semilunii Roşii egiptene, citat de AFP sub rezerva anonimatului.

Transporturile umanitare sunt primele care livrează ajutoare în Gaza după atacul din 7 octombrie al Hamas asupra Israelului.

ONU cere cel puțin 100 de camioane pe zi pentru cei circa 2,4 milioane de palestinieni izolați de blocada israeliană din jurul Fâşiei Gaza.

Trecerea convoaielor este îngreunată de inspectarea încărcăturii şi de bombardamentele israeliene pe partea palestiniană a frontierei, potrivit Reuters. Conform acestei agenții, multe ajutoare sunt încă blocate în Egipt.

Confruntările armate dintre Israel și gruparea Hamas au început în primele ore ale zilei de 7 octombrie. Aproape 5.087 de palestinieni au fost uciși în raidurile aeriene asupra Fâșiei Gaza. Israelul a raportat 1.400 de soldați și civili uciși, scrie CNN.