Afaceri din Ucraina, tot mai afectate de criza energetică provocată de atacurile rusești
Mii de mici antreprenori din Ucraina se confruntă cu dificultăți majore după ce atacurile rusești asupra infrastructurii energetice au dus la întreruperi frecvente de electricitate, apă și încălzire, chiar și pentru mai multe zile. În plină iarnă, cu temperaturi ce au coborât sub minus 20 de grade Celsius, numeroase saloane de înfrumusețare, cafenele și restaurante au fost nevoite să își suspende activitatea, scrie Reuters.
Un exemplu este Nataliia Bilostotska, proprietara a două saloane de manichiură din apropierea Kievului, care spune că factura lunară la energie electrică i s-a cvadruplat, ajungând la aproximativ 58.000 de grivne (circa 22.620 lei moldovenești), la care se adaugă alte cheltuieli pentru generator, de aproximativ 15.000 de grivne (circa 5.850 lei moldovenești). În unele zile, temperatura din salon a scăzut până la 2 grade Celsius, iar angajații și clienții lucrau îmbrăcați în haine groase de iarnă. Femeia a fost nevoită chiar să închidă temporar unul dintre saloane și să își ia un al doilea job pentru a acoperi pierderi lunare de până la 40.000 de grivne (circa 15.600 lei moldovenești).
Economiștii avertizează că situația privind criza energetică reprezintă cel mai mare risc economic imediat pentru Ucraina. Școala de Economie din Kiev estimează că întreruperile de curent ar putea reduce Produsul Intern Brut cu 2-3% dacă situația se prelungește. Banca Centrală a Ucrainei a revizuit deja în scădere prognoza de creștere economică pentru acest an, de la 2% la 1,8%.
Majoritatea firmelor au investit în generatoare pentru a supraviețui iernilor anterioare, însă costurile tot mai mari ale energiei și combustibilului pun presiune pe bugete.
Specialiștii avertizează că închiderea micilor afaceri ar putea duce la creșterea șomajului și la un nou val de emigrare, în condițiile în care aceste companii angajează aproximativ jumătate din forța de muncă a țării.
Nevoile Ucrainei pentru reconstrucție pe parcursul următorului deceniu au crescut semnificativ din cauza atacurilor repetate asupra infrastructurii critice. Estimările actualizate ale Băncii Mondiale indicau la începutul anului trecut suma de peste 520 de miliarde de dolari necesară pe o perioadă de 10 ani.