Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care solicită un armistițiu umanitar imediat în Gaza

Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care solicită un armistițiu umanitar imediat în Gaza
Sursa foto: AP Photo/Bebeto Matthews

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a cerut vineri, 27 octombrie, instituirea unui armistițiu umanitar imediat între Israel și militanții palestinieni ai grupării Hamas, solicitând, în același timp, accesul ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza asediată și protecția civililor, relatează Reuters.

Rezoluția prevede ajutor neîngrădit și protecția civililor, dar nu numai, ci și „eliberarea imediată și necondiționată” a tuturor civililor ținuți prizonieri de Hamas. De asemenea, documentul solicită siguranța, bunăstarea și tratamentul uman al acestora, în conformitate cu dreptul internațional.

Documentul a fost adoptat cu 120 de voturi „pentru”, în timp ce 45 de state membre s-au abținut și alte 14 – inclusiv Israelul și Statele Unite – au votat „împotrivă”. R. Moldova se regăsește printre cele 45 de țări care s-au abținut de la vot.

Sursa foto: X / Mark Leon Goldberg @MarkLGoldberg

Adunarea Generală a votat după ce Consiliul de Securitate al ONU a eșuat de patru ori, în ultimele două săptămâni, să adopte o rezoluție privind conflictul dintre Israel și Hamas. Rezoluțiile Adunării Generale nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar au o greutate morală datorită universalității membrilor săi.