Accident nocturn în sectorul Botanica: Un BMW s-a izbit într-un pilon de electricitate. Șoferul a fost descarcerat

Accident nocturn în sectorul Botanica: Un BMW s-a izbit într-un pilon de electricitate. Șoferul a fost descarcerat
Sursa foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Șoferul unui automobil de model „BMW” și doi pasageri au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un pilon de electricitate. Impactul s-a produs aseară, în jurul orei 22:38, pe strada Grenoble din sectorul Botanica al capitalei. Potrivit oamenilor legii, la volanul autoturismului era un tânăr în vârstă de 29 de ani.

„Polițiștii au stabilit că bărbatul nu a ținut cont de situația rutieră în timpul deplasării, și, ca rezultat, a pierdut controlul asupra mijlocului de transport și s-a tamponat într-un pilon electric”, a declarat pentru ziar.md purtătoarea de cuvânt a Poliției capitalei, Natalia Stati.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

La locul accidentului a fost îndreptat și un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în salonul automobilului avariat se aflau trei persoane. Două dintre acestea au reușit să iasă de sine stătător, însă șoferul a rămas blocat în interior, din cauza unei fracturi deschise la picior

„Salvatorii au acționat cu precauție, efectuând lucrări de extragere a conducătorului auto în condiții de maximă siguranță. Ulterior, bărbatul a fost predat echipajului de medici și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare”, a precizat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Potrivit martorilor care au publicat imagini și clipuri video pe rețelele sociale, accidentul s-a produs după ce șoferul ar fi efectuat un drift nereușit. Poliția urmează să stabilească circumstanțele și cauza producerii accidentului.

0:00
/
Sursa video: Кишинёв в теме / Telegram