Accident la Sîngerei, cu implicarea unei ambulanțe. O fată în vârstă de 16 ani a fost transportată la spital

Un automobil marca BMW a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o ambulanță care circula regulamentar. Accidetul s-a produs duminică, 30 martie,pe traseul R6, în raionul Sîngerei. În urma impactului, o adolescentă a fost transportată la spital, informează NordInfo.
Potrivit sursei citate, în BMW se aflau patru persoane: șoferul în vârstă de 23 de ani, o minoră în vârstă de 16 ani și doi tineri de 20 de ani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„În rezultatul accidentului rutier, pasagera BMW-ului a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto fiind supuși testării alcoolscopice cu aparatul DRAGER, s-a stabilit că nu erau în stare de ebrietate”, a declarat ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Sîngerei, Lilia Harea.
Oamenii legii cercetează circumstanțele producerii accidentului.


