Accesul la Grădina Zoologică va fi gratuit astăzi. Evenimentul care va avea loc
Accesul la Grădina Zoologică din Chișinău va fi gratuit pentru toți, luni, 17 iulie. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la Quest Family - un joc de echipă. Persoanele interesate să participe sunt îndemnate să se înregistreze, pentru ca organizatorii să cunoască numărul aproximativ de echipe.
Administrația Grădinii Zoologice a precizat că accesul va fi permis, astăzi, începând de la ora 12:00.
„În data de 17 iulie, când Chișinăul face 587 de ani de la prima atestare, accesul la Grădina Zoologică va fi gratuit pentru toți vizitatorii.
În această zi, la Grădina Zoologică vă așteaptă Quest Family sarcini neobișnuite, ghicitori și divertisment pentru toate vârstele – exact ceea de ce este nevoie pentru a vă încărca cu energie și emoții! Dacă aveți poftă de senzații noi, vă plac activitățile în aer liber și zâmbetele, atunci sunteți bineveniți!”, se arată în comunicatul de presă.
Pentru organizatori este important să cunoască numărul aproximativ de echipe. Astfel, persoanele interesate sunt îndemnate să se înregistreze AICI.
Programul:
18:00 - înregistrarea echipelor;
18:30 - start Family Quest;
21:00 - anunțarea rezultatelor și premierea câștigătorilor.
Ce este Family Quest:
Un joc de echipă ce se desfășoară pe teritoriul unui parc. Echipele primesc diferite sarcini și ghicitori, care le ajută să afle unde se află ”agentul”. După ce a găsit răspunsul, echipa pleacă în căutarea lui, care-i propune sarcini fizice neobișnuite.
Astfel, echipa parcurge un traseu unic prin parc, efectuând diferite misiuni propuse de către organizatori. Câștigă echipa care va rezolva toate sarcinile în cel mai scurt timp.