Abonamentele pentru transportul public din Chișinău se scumpesc din 1 mai. Majorările ajung la 17%
Abonamentele pentru transportul public din Chișinău vor fi mai scumpe începând cu 1 mai, după ce autoritățile au decis majorarea tarifului pentru o călătorie la 7 lei. Creșterile ajung la aproximativ 17%, potrivit IPN.
Pentru călători generali, abonamentul lunar va costa 273 de lei, față de 234 de lei în prezent. Cel pentru trei luni va ajunge la 693 de lei, iar cel pentru șase luni - la 1.134 de lei.
Și elevii vor plăti mai mult. Abonamentul pentru o lună va crește de la 117 la 136 de lei, iar cel pentru trei luni – de la 297 la 346 de lei. Pentru șase luni, prețul va ajunge la 567 de lei.
În cazul studenților, abonamentul lunar va costa 191 de lei, față de 164 de lei în prezent. Tarifele cresc și pentru perioadele mai lungi.
Aceleași prețuri vor fi aplicate și pentru angajații din domeniul educației și cel medical. Majorările vizează și alte categorii de abonamente, inclusiv cele pentru agenți economici sau familii monoparentale.
Abonamentele pentru pensionari și pentru elevii din clasele primare vor rămâne gratuite.
Amintim că tot din 1 mai, tariful pentru o călătorie în transportul public din Chișinău va crește de la 6 la 7 lei, măsura fiind justificată de majorarea semnificativă a prețurilor la carburanți.

