A început campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere. Cine trebuie să se imunizeze
În capitală a demarat campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere. În următoarele zile, aceasta va fi extinsă și în alte regiuni din țară. Scopul campaniei constă în reducerea riscului de apariție a formelor severe de boală și a numărului de îmbolnăviri, precum și prevenirea complicațiilor, a spitalizărilor și a deceselor cauzate de gripă. Ca și în sezonul gripal precedent, specialiștii recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei și a infecției COVID-19.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), vaccinarea împotriva gripei este recomandată categoriilor cu risc sporit de infectare: adulți și copii cu afecțiuni cronice, femei gravide, copii instituționalizați în orfelinate și alte unități, vârstnici din aziluri.
De asemenea, imunizarea antigripală se recomandă în cazul grupurilor cu risc profesional sporit de îmbolnăvire, cum ar fi: lucrătorii din instituțiile medico-sanitare publice, studenții și rezidenții Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, studenții colegiilor de medicină, personalul din instituțiile de asigurare socială, centrele de plasament, orfelinate, case de copii și sanatorii, etc.
Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram
„Seroprotecția se obține, în general, în intervalul de două până la trei săptămâni de la vaccinare, iar durata imunității post-vaccinare variază între șase și 12 luni. Beneficiile vaccinării sunt semnificative”, precizează ANSP.
Totuși, pe lângă administrarea vaccinului antigripal, cetățenii sunt îndemnați să respecte măsurile de igienă personală, precum spălatul pe mâini cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse și adoptarea unui stil de viață sănătos. Aceste măsuri sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin infecții virale acute ale căilor respiratorii, în special, prin gripă.
În luna septembrie curent, R. Moldova a achiziționat un lot de 200 mii de doze de vaccin antigripal „Influvac Tetra”, care oferă protecție împotriva gripei sezoniere cauzate de virusurile A(H1N1), A(H3N2) și B.