880 de milioane de lei pentru servicii medicale. CNAM a transferat prestatorilor bani în avans pentru luna martie
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) anunță că a transferat în avans prestatorilor de servicii medicale peste 880 de milioane de lei pentru serviciile medicale ce urmează să fie oferite populației în luna martie. Potrivit CNAM, peste 830 de milioane au fost achitate prestatorilor publici de servicii medicale, iar circa 50 de milioane de lei au fost virate către prestatorii privați.
CNAM a precizat că plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare şi Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistenţă medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar la finele fiecărei perioade de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.
Transferul mijloacelor financiare pentru serviciile medicale prestate populației în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală este posibil datorită achitării cu onestitate de către cetățeni a primelor de asigurare.