
78 de percheziții într-un dosar de corupere electorală și spălare de bani. Două persoane au fost reținute
Oamenii legii au efectuat ieri, pe 7 august, 78 de percheziții în mai multe localități ale țării. Potrivit Poliției, acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale inițiate pe faptele de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani.
Pe parcursul investigațiilor au fost obținute probe concludente care demonstrează că un grup de persoane, având roluri bine determinate, acționau din interes material și în beneficiul organizației criminale „Șor”. Scopul acestora era coruperea alegătorilor în contextul viitoarelor alegeri parlamentare din septembrie, prin utilizarea diferitor metode ilegale de finanțare.
Membrii grupului transferau, converteau, lichidau și distribuiau mijloace bănești de proveniență dubioasă, obținute prin intermediul aplicației mobile „PSB” a băncii ruse „Promsviazybank” (instituție financiară aflată sub sancțiuni internaționale).
În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe arme deținute ilegal, telefoane mobile, laptopuri, documente bancare, carduri „pyypl”, înscrisuri și alte obiecte relevante, care demonstrează activitatea infracțională a grupării.
Oamenii legii au stabilit că în timpul perchezițiilor, pe conturile PSB ale persoanelor supuse acțiunilor de urmărire penală, erau transferate sume de bani în ruble rusești, aplicația PSB fiind activă pe telefoanele membrilor organizației criminale care o deschid prin intermediul aplicațiilor „VPN Russia”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Mai mult, în cadrul investigațiilor s-a stabilit că reprezentanții organizației criminale instalează în telefoanele cetățenilor aplicația mobilă „TAITO”, în care aceștia introduc voluntar date cu caracter personal – nume, adresă, număr de telefon, IDNP – similar aplicației „PSB”, utilizate pentru transferurile ilegale de bani cu scop de corupere electorală în timpul alegerilor prezidențiale și referendumului republican din toamna anului 2024.
Prin intermediul aplicației „Taito” se creează grupuri de tip „chat închis” formate din membri afiliați organizației criminale, care primesc indicații și mesaje directe de la coordonatori și conducători.
De asemenea, polițiștii au stabilit că o parte din fondurile primite prin „PSB” sunt ulterior likefiate prin aplicația Telegram, utilizând canalul-bot „Bankgreenmanager”.
S-a mai stabilit că, prin intermediul grupurilor Telegram, membrii organizației criminale primesc de la curatorii din Federația Rusă sarcini de a distribui și comenta link-uri cu videoclipuri de dezinformare pe rețele de socializare.
Până în prezent, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Este important de menționat că aceștia dețin deja statutul de inculpat într-o cauză penală examinată de Judecătoria Soroca, inițiată pentru corupere electorală.
În timpul desfășurării acțiunilor procesuale, una dintre persoanele reținute a refuzat deschiderea ușii în fața oamenilor legii, motiv pentru care a fost necesară intervenția forțată prin spargerea ușii. Observând acțiunile polițiștilor, persoana a aruncat pe fereastră o geantă ce conținea mai multe obiecte de interes pentru cauza penală. Obiectele au fost ulterior recuperate și ridicate.

Investigațiile continuă în vederea documentării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.