61 de persoane au fost rănite în accidente rutiere, într-o săptămână. Câți moldoveni au solicitat ambulanța
Peste 2.027 de moldoveni cu probleme respiratorii s-au adresat la medic, în perioada 11 - 17 februarie, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Potrivit instituției, în perioada menționată numărul persoanelor care s-au adresat la medic cu traumatisme a ajuns la 1.004.
Potrivit CNAMUP, peste 13.842 de persoane, inclusiv 1.894 de copii, au solicitat ambulanța săptămâna trecută.
„Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru persoanele cu următoarele urgențe: 3.650 urgențe cardiovasculare, inclusiv 49 pacienți cu sindrom coronarian acut și 1.851 urgențe neurologice, inclusiv 254 accidente vasculare cerebrale și 1.004 apeluri pe motivul diverselor urgențe traumatologice”, a notat instituția.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În perioada menționată, 61 persoane au avut de suferit în urma accidentelor rutiere. 41 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu alcool, medicamente, monoxid și dioxid de carbon. Totodată, au fost înregistrate 34 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu.
Din numărul total de persoane care au solicitat ambulanța, peste 4.435 de persoane au fost internate în spital, inclusiv 1.106 de copii.