40 de elevi din țară, premiați în cadrul Olimpiadei republicane la limba și literatura rusă
135 de elevi din întreaga țară au participat, în perioada 19 – 21 aprilie 2024, la Olimpiada republicană la limba și literatura rusă. Din numărul total de participanți, 40 au fost premiați în cadrul unei festivități organizate la Clasa Viitorului, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
Premianții ediției din acest an sunt elevi ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Anenii Noi, Bălți, Briceni, Chișinău, Dondușeni, Drochia, Edineț, Hîncești, Taraclia, Ungheni, UTA Găgăuzia. Lista premianților poate fi accesată AICI.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.
Olimpiada Republicană la Limba și literatura rusă (limba de instruire) este organizată de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării în colaborare cu membrii Consiliului Olimpic Republican și ai Juriului, cu suportul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 16 februarie – 27 mai 2024.