20 de ani de închisoare în Rusia pentru controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Cum comentează el decizia magistraților
Veaceslav Platon, care este cercetat în mai multe dosare penale în R. Moldova, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de către un tribunal din Moscova, anunță agenția TASS.
Actualizare: Veaceslav Platon susține că decizia privind condamnarea sa la 20 de ani de închisoare, dictată de un tribunal de la Moscova, este „pentru uz intern în Federația Rusă”.
„În ziua de astăzi, este un semn al „proastelor maniere” dacă nu ai vreo condamnare în Rusia sau cel puțin să nu fii dat în căutare în Rusia. Iată de ce, abordez problema din perspectivă filosofică. Cu ce nu s-ar distra un copil, important să nu plângă… Este o decizie pentru „consum intern” în Federația Rusă.
Dacă cumva ei cred că o vor pune în aplicare, atunci eu le doresc succes. Judecătoria din Tveri și întreg sistemul de justiție din Federația Rusă este cunoscut prin ignoranță totală față de lege și de bun de simț. Sunt surprins de ce până acum nu mi-au fost înaintate învinuiri pentru vreo postare pe Internet, pe Facebook undeva pentru calomnie sau altceva. Și în că un termen de 15 ani.
Adică să comentez o decizie de judecată din Federația Rusă pur și simplu nu are niciun sens, pentru că acestea au ieșit de mult din limitele bunului simț. Lasă-i să se joace, dacă nu au cu ce să se ocupe, să se ocupe cu asta. Atât. Nimic mai mult”, a declarat Platon pentru Ziua.md.
Întrebat dacă va reveni în R. Moldova, Veaceslav Platon a spus că cu siguranță se va întâmpla acest lucru, însă doar în anumite condiții. Mai mult, el susține că lucrează și la un proiect politic, fără a oferi careva detalii.
Știrea inițială:
Platon a fost găsit vinovat de retragerea ilegală de fonduri în valută străină din Federația Rusă de peste 126 de miliarde de ruble, făcând parte dintr-un „grup criminal”. Acesta va fi arestat în momentul în care va ajunge în Rusia, decizia instanței fiind pusă în aplicare momentan.
Totodată, potrivit Procuraturii Generale a Rusiei, instanța l-a amendat cu 2,5 milioane de ruble pe Veaceslav Platon. În prezent, controversatul om de afaceri se află în Marea Britanie.
Veaceslav Platon, în perioada iunie 2013 – mai 2014, împreună cu fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc și bancherul Alexander Corkin, au transferat fonduri din conturile bancare rusești în conturile Moldindconbank, anunță Procuratura Generală a Rusiei scrie într-un comunicat.