13 mii de oameni evacuați în Düsseldorf din cauza unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial

13 mii de oameni evacuați în Düsseldorf din cauza unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial
Sursa foto: Profimedia Images

Într-un cartier din Düsseldorf (vestul Germaniei), aproximativ 13.000 de persoane au primit ordin de evacuare temporară după ce o bombă americană din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită în noaptea de luni spre marți, 7 august, informează Deutsche Welle (DW).

Bomba americană, care cântăreşte o tonă şi urma să fie dezamorsată în noaptea de luni spre marţi, a fost descoperită în timpul unor lucrări într-un cartier situat în apropierea grădinii zoologice din Düsseldorf, anunță sursa citată.

„Terenul unor oraşe din Germania este presărat cu bombe neexplodate care sunt descoperite în mod constant pe şantiere, la 78 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, scrie DW.

Potrivit presei germane, în 2017, la Frankfurt, a fost descoperită o bombă de 1,4 tone care a dus la evacuarea a 65.000 de persoane.

De asemenea, în decembrie 2021, o bombă din cel de-al Doilea Război Mondial a explodat pe un şantier lângă gara din München, rănind patru persoane şi întrerupând traficul feroviar.