110 instituții educaționale din țară vor fi dotate cu seturi de robotică în valoare de circa 300.000 de dolari

110 instituții educaționale din țară vor fi dotate cu seturi de robotică în valoare de circa 300.000 de dolari
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Educației și Cercetării

110 instituții educaționale din țară vor fi dotate cu peste 800 de seturi de robotică, care vor ajuta elevii să-și dezvolte abilitățile în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. Noile echipamente valorează circa 300.000 de dolari și conțin senzori, motoare și piese, destinate proiectării și construcției roboților.

„Anul viitor vom continua cu noi proiecte de transformare digitală a educației. Cu suportul partenerilor de dezvoltare ne propunem creșterea numărului „claselor viitorului”, demararea noilor proiecte inovaționale, dotarea școlilor cu echipamente tehnice, precum și instruirea cadrelor didactice în domeniul educației digitale”, a declarat ministrul Educației Dan Perciun, în cadrul ceremoniei de transmitere a seturilor de robotică.

Seturile de robotică au fost oferite în cadrul proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia, Marea Britanie și Western NIS Enterprise Fund.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„USAID se bucură că a contribuit la dezvoltarea educației în R. Moldova și apreciază rezultatele pe care le-a obținut până acum. Suntem încântați să fim parte la crearea și dezvoltarea claselor viitorului atât în comunitățile mari, cât și cele mai mici. Investiția în educație este o investiție inteligentă pentru orice națiune și una absolut critică, deoarece lucrăm pentru a construi un viitor prosper, sigur și democratic pentru toți moldovenii”, a menționat șeful adjunct al Misiunii USAID în R. Moldova, John Riordan.

Programul Național de Studiere a Roboticii Educaționale a fost lansat în R. Moldova în martie 2014, inițiativa fiind în prezent implementată în circa 270 de instituții educaționale din țară.

Până acum, peste 40 de mii de elevi din toată republica au beneficiat de program, iar circa 650 de profesori au fost instruiți pentru predarea roboticii în școală.