joi, 26 martie, 2026
  • USD
  • EUR
11 taximetriști, reținuți într-un dosar de migrație ilegală: sute de ucraineni ar fi fost transportați spre UE
Sursa foto: Getty Images

11 taximetriști, reținuți într-un dosar de migrație ilegală: sute de ucraineni ar fi fost transportați spre UE

Procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, au destructurat o rețea suspectată de organizarea migrației ilegale, în cadrul căreia au fost reținuți 11 taximetriști.

Potrivit anchetei, gruparea ar fi facilitat trecerea ilegală în Republica Moldova a aproximativ 400 de bărbați din Ucraina, apți pentru serviciul militar. Suspecții ar fi profitat de contextul războiului și de intenția acestora de a părăsi țara, cerând sume între 6.000 și 10.000 de dolari pentru a le organiza traseul.

Traversările ar fi fost realizate prin mai multe puncte de la frontieră, inclusiv prin regiunea din stânga Nistrului. Odată ajunși în țară, migranții ar fi fost cazați în Chișinău și Cahul, iar ulterior ghidați să se prezinte la Inspectoratul General pentru Migrație. Anchetatorii susțin că aceștia erau instruiți să declare că au intrat în țară pe cont propriu, pentru a-și legaliza mai rapid șederea.

Ulterior, după perfectarea actelor, bărbații ar fi fost transportați de taximetriști spre sudul țării, în zona Cahul, de unde erau preluați de alți membri ai rețelei și duși mai departe spre state din Uniunea Europeană.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat aproximativ 30 de percheziții în Chișinău și Cahul. De la suspecți au fost ridicate automobilele utilizate, echipamente electronice, arme și muniții deținute ilegal, precum și sume de bani presupuse a proveni din activitatea infracțională.

Cei 11 bănuiți, cu vârste între 27 și 56 de ani, originari din Cahul, Anenii Noi și Vulcănești, au fost puși sub acuzare pentru organizarea migrației ilegale. Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul a opt persoane și pentru 20 de zile în cazul altor trei, în vederea continuării anchetei.

Investigațiile continuă, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

Migrație ilegală a cetățenilor ucraineni: 10.000 de dolari pentru a trece frontiera - organizatorii, pe mâna poliției
O rețea criminală care organiza migrația ilegală a cetățenilor ucraineni a fost destructurată recent de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, în cadrul unei operațiuni complexe coordonate de procurorii din Edineț și sprijinite de angajații Direcției regionale Nord și ai DASF. Ancheta a scos la iveală o structură bine organizată,