1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Semnificații. Contingent al Armatei Naționale, la Parada de la București
1 Decembrie este ziua în care românii de pretutindeni sărbătoresc drept Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor. În urmă cu 105 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum se numește România Mare.
Ziua Națională a României a fost stabilită pe data de 1 decembrie imediat după Revoluție, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Același act normativ stabilea că Ziua Națională pe 1 decembrie este și o sărbătoare publică și zi liberă pentru toți angajații.
Președintele Senatului României: „Iubirea de ţară stă în inimă şi în faptă”
„Iubirea de țară stă în inimă și în faptă. Suntem datori să veghem destinul acestei țări, oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim. Pentru copiii noștri, pentru frumusețea și bogăția pământului românesc, pentru tradițiile și fibra noastră culturală. Pentru viitor și pentru că România e “acasă”.
La mulți ani, români!”, este mesajul transmis de președintele Senatului României, Nicolae Ciucă.
Marea Unire de la 1918 - Acea zi de 1 Decembrie care a devenit Zi Națională pentru toți românii
Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce la data de 27 martie 1918 s-a decis unirea Basarabiei, iar pe 28 noiembrie 1918 organul reprezentativ al Bucovinei a votat și el unirea cu țara, scrie Hotnews.
Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.
„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa atunci Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.
Ziua Națională a României a fost sărbătorită în trecut și pe 10 mai sau 23 august
Anterior, în perioada 1866 - 1947, Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, apoi, între anii 1948 și 1989, pe 23 august.
Deoarece prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în data de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, aceasta a fost desemnată Ziua Naţională, fiind sărbătorită până în 1947.
În 2015, Camera Deputaţilor a decis ca 10 mai să fie sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice - începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
După abdicarea forțată a regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea prin care a proclamat Republica Populară Română. Data de 23 august a fost decisă drept sărbătoare de stat, fiind cunoscută ca ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România. Data făcea referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea Guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.
Tradiții și obiceiuri de 1 Decembrie
Ziua Naţională a României este marcată an de an prin evenimente patriotice, în special prin parade militare - cele mai celebre fiind cea de la București de la Arcul de Triumf și cea de la Alba Iulia.
Totodată peste tot în țară au loc parade militare mai mici sau ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor.
În catedralele, bisericile și mănăstirile din țară este oficializată slujba specifică” Te Deum”, prin care sunt pomeniți eroii neamului românesc care au luptat pentru Marea Unire de la 1918.
De 1 decembrie au loc și ceremonii organizate de școli, deși în ultimii ani situația creată de pandemia COVID au limitat mult aceste manifestații. Deobicei în școli și grădinițe sunt organizate serbări, iar copii îmbracă portul populari. Drapelul naţional este arborat în toate instituţiile de stat din ţară, dar și în casele românilor patrioți. Mulți au ajuns în ultimii ani s-și monteze simbolic un mic tricolor și pe mașină.
Pe lângă acestea, Ziua Națională a României este marcată și ca o sărbătoare culinară care vine ca o deschidere a perioadei de Sărbători de Iarnă. Astfel, mulți români sărbătoresc pe 1 Decembrie cu un pahar cu vin, normal sau fieri, cu țuică fiartă, cu tradiționalii mici sau cu fasole cu ciolan.
Parada militară de 1 Decembrie - Ce echipamente moderne vor fi prezentate de Armata română la: Elicoptere Black Hawk ale SMURD, tancurile Leclerc din Franța, multe tipuri de blindate de la aliați și numeroase avioane F-16
Parada militară de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, marchează 105 ani de la Marea Unire, iar peste 2.400 de militari și specialiști ai MApN, MAI, SRI și SPP, dar și soldați străini defilează în Capitală, împreună cu peste 150 de mijloace tehnice, în timp ce câteva zeci de aeronave vor survola orașul.
În premieră la această paradă vor fi văzute tancurile franceze Leclerc din Grupul de Luptă NATO condus de Franța în România, noile elicoptere Black Hawk ale SMURD, dar și alte blindate de luptă, sisteme de rachete și mai multe tipuri de avioane F-16.
Ministrul Apărării al R. Moldova, Anatolie Nosatîi, va participa la festivitățile dedicate Zilei Naționale a României
„Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi și comandatul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, vor participa la festivitățile consacrate Zilei Naționale a României, care se vor desfășura astăzi, la București”, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării al R. Moldova.
Un contingent al Armatei Naționale va participa la Parada militară de la București
Un contingent al Armatei Naționale va participa la Parada militară de la București, care se va desfășura pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Ministerul Apărării al R. Moldova a menționat că cei 17 militari ai Companiei Garda de Onoare vor defila în Piața Arcul de Triumf din București, alături de alte contingente străine din cadrul detașamentelor dislocate în România, precum și din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul statului vecin.
Formația va fi condusă de maiorul Pavel Lîsîi, iar drapelul de stat va fi purtat de soldat clasa III, Marius Gutium.
Militarii din R. Moldova participă la parada militară din România începând cu anul 2014.