Zilele de concediu nefolosite timp de doi ani vor fi considerate stinse. Proiectul a trecut de prima lectură

Zilele de concediu nefolosite timp de doi ani vor fi considerate stinse. Proiectul a trecut de prima lectură
Sursa foto: kaisersosa67

Zilele concediului de odihnă anual acumulate și nefolosite de angajați timp de doi ani vor fi considerate stinse. Proiectul de lege care prevede revizuirea mecanismului de folosire a concediului de odihnă anual a fost aprobat joi, 29 februarie, în prima lectură.

Potrivit proiectului, angajatorul, la sfârșitul anului calendaristic, va informa salariatul, în scris, despre numărul zilelor de concediu de odihnă anual acumulate/nefolosite, termenul de expirare a acestora, dar și va solicita utilizarea acestor zile de concediu de către salariat, în baza unui grafic stabilit de comun acord.

Totodată, zilele de concediu nefolosite de către salariat până la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului proiect de lege vor putea fi utilizate până la 31 decembrie 2029.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Concomitent, proiectul prevede ca funcția de conducător al unei autorități administrative din subordinea ministerului să fie funcție de demnitate publică și se propune ca funcția de adjunct al conducătorului să fie modificată din funcție publică de conducere în funcție publică de conducere de nivel superior.

La fel, se propune instituirea corpului de rezervă a funcționarilor publici.

„Astfel, funcționarii publici care din motive specifice au demisionat sau au fost eliberați vor avea posibilitatea de a accede din nou în funcția publică fără a participa la concurs”, se menționează în nota Parlamentului.

Autorii proiectului mai propun ca absolvenții programului de stagii plătite în serviciul public care au un stagiu complet și li s-a acordat calificativul „foarte bine”, dar care nu au fost propuși spre numire într-o funcție publică de execuție, să fie incluși în corpul de rezervă a stagiarilor pe o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului de stagiu.

O altă prevedere se referă la reducerea, de la trei la șase luni, a perioadei de probă a funcționarului public debutant. De asemenea, va exista posibilitatea de a extinde cu trei luni perioada de probă, la decizia șefului subdiviziunii din care face parte funcționarul public debutant, în baza rezultatelor evaluării activității.

Documentul va fi propus spre adoptare în lectura a doua.