VIDEO/ Peste 23 kg de pastile, presupuse a fi psihotrope, depistate de patrupedul Serviciului Vamal „Vert”
Funcționarii postului vamal Costești, împreună cu inspectorii chinologi și patrupedul „Vert”, au depistat 23,1 kg de pastile, presupuse a fi psihotrope. Cazul a fost înregistrat miercuri seara, la ieșirea din țară.
Potrivit Serviciului Vamal, lotul comercial a fost ascuns într-un bagaj neînsoțit de la bordul unui autocar, care efectua cursa regulată Moldova-Cehia. Cel care a semnalat prezența unor substanțe interzise a fost patrupedul „Vert”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Urmare a controlului detaliat, în interiorul bagajului au fost depistate pastile presupuse a fi psihotrope, disimulate în 21 pachete de boabe de cafea, în zece cutii de bețișoare aromatizate și în două cutii de produse de îngrijire pentru corp”, precizează responsabilii din cadrul instituției.
Pe caz a fost documentat unul dintre cei doi șoferi ai autocarului, un moldovean în vârstă de 53 de ani.
Pastilele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar autocarul cu pasageri și-a continuat drumul. Oamenii legii continuă investigațiile.