VIDEO/ Meșteri populari din trei țări au participat la Festivalul Covorului și Portului Popular, de la Mihăileni

VIDEO/ Meșteri populari din trei țări au participat la Festivalul Covorului și Portului Popular, de la Mihăileni
Sursa foto: NordNews

Peste 35 de meșteri populari din R. Moldova, România și Ucraina și-au dat întâlnire în nordul țării, la Festivalul internațional al Covorului și Portului Național. În cadrul evenimentului din satul Mihăileni, raionul Rîșcani, a fost expus și un covor țesut acum 110 ani, scrie NordNews.

„Acest covor datează din anul 1913. Mi l-a făcut cadou cumnata mea, care nu se află în Moldova. Urzeala aici este din lână pe lână. Acest covor reprezintă o imagine cu două fete și un flăcău care stă în copac și le oferă un coș cu flori”, a menționat locuitoarea satului Mihăileni, Lidia Solcanu.

Un alt covor valoros a fost adus de peste Prut, din județul Neamț.

„E un covor moștenit de la bunica mea, dar este lucrat de străbunica Olariu Maria, în anul 1928. Nu este cel mai vechi din colecția noastră, dar este cel mai vechi covor pe care l-am adus aici. E un covor țesut prin procedura de alesătură, adică, printre firele de urzeală se introduc firele de bătătură, o procedură destul de greoaie”, a povestit Constantin Olariu Bucur, locuitor din comuna Girov, județul Neamț.

La rândul lor, meșterițele din Ucraina au explicat prin ce se deosebesc covoarele lor de cele moldovenești.

„Cel mai vechi covor este în spatele meu. Are o coloristică impresionantă. În trecut, uimitor, dar culoarea violetă era considerată cea mai scumpă. Este țesut din două părți”, a spus meșterul popular Svetlana Sobko, originară din Vinița.

Vizitatorii au rămas impresionați de obiectele de artizanat, expuse de meșteri. Totodată, organizatorii au adus și un război de țesut portabil, oferindu-le participanților posibilitatea de a vedea cum se țese un covor.

În acest an, Festivalul internațional al Covorului și Portului Național a ajuns la cea de-a VIII -a ediţie.