Vasile Coroi este noul Avocat al Poporului pentru drepturile copilului

Vasile Coroi este noul Avocat al Poporului pentru drepturile copilului
Foto: Parlamentul Republicii Molddova

Deputații au susținut candidatura lui Vasile Coroi pentru funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului. Hotărârea a fost votată de 53 de deputați, în cadrul ședinței de vineri, 14 iulie.

Candidatura lui Vasile Coroi a fost selectată urmare a concursului public organizat de Comisia specială pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.

El are o experiență de 14 ani în domeniul drepturilor copilului, iar, până a fi numit în noua funcție, a activat în calitate de director executiv al Centrului de informare și documentare privind drepturile copilului.

Din luna iunie curent, Vasile Coroi ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă Președintele Republicii Moldova.

Potrivit legislației, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului se numește în funcție cu votul majorității deputaților aleși, pe un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit.

Precizăm că, candidaturile Tamarei Tentiuc și a lui Vasile Coroi au fost propuse în plenul Parlamentului pentru numirea în funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului.

Concursul pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului a fost lansat după ce mandatul Maiei Bănărescu a expirat.