Vacile din România, tratate de medici falși. Diplomele din R. Moldova a doi veterinari care au contracte de sute de mii de euro cu statul român, de negăsit
Doi medici veterinari din două comune maramureșene, România, nu sunt găsiți de facultatea din R. Moldova pe care susțin că au absolvit-o. Colegiul Medicilor Veterinari din România a confirmat că cele două diplome sunt false şi spune că a sesizat Parchetul, cerând retragerea atestatelor și făcând plângere penală, se arată într-o investigație Libertatea.
Ioniţa Semeni – Marchiş și Gheorghe Dunca sunt medici veterinari în județul Maramureş, de peste un deceniu. Ambii au obţinut atestatul de liberă practică, după ce au dovedit, cu diplome de licenţă, că au absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii Agrare de Stat din R. Moldova, Chișinău.
Universitatea din R. Moldova: „Nu sunt în registre”
„Numele lor nu se regăsesc nici în ordinele de înmatriculare şi absolvire, nici în registrul de eliberare a diplomelor studenţilor – din cadrul Universității Agrare de Stat din Moldova”, a precizat Viorel Bostan, actualul rector al universităţii publice din Chișinău.
7 ani nu s-a folosit de diploma de licenţă
Primul dintre medici, Ioniţa Semeni – Marchiş, a absolvit un liceu agricol şi a lucrat, mulţi ani, ca tehnician veterinar. Potrivit documentelor în baza cărora a devenit medic, în 1998, pe când avea 30 de ani, femeia s-a înscris la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Timp de şase ani a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară, stă scris în documentele pe care le-a depus în România.
În 2011, Ioniţa Semeni – Marchiş a cerut Colegiului Medicilor Veterinari să-i acorde dreptul de a profesa ca medic veterinar, în baza diplomei din R. Moldova și a depus documente care atestă traseul academic.
Potrivit sursei Libertatea, procedura de obţinere a dreptului de liberă practică, pentru un proaspăt absolvent de facultate, durează maximum 2-3 luni.
Ioniţa Semeni – Marchiş insistă, totuși, că a urmat cursurile la zi la Facultatea de Medicină Veterinară din Chişinău.
Al doilea caz: şi-a luat atestatul după 8 ani
Unul dintre foştii colegi de facultate din România ai Ioniţei Semeni – Marchiş e, conform documentelor, Gheorghe Dunca. Şi el a fost tehnician veterinar. Apoi, spun documentele, a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Chişinău în iulie 2005, adică la un an după Semeni – Marchiş.
Născut în 1982, Dunca n-ar fi avut cum să facă şase ani de facultate, decât dacă ar fi devenit student la 17 ani.
După ce a absolvit, el a stat 8 ani cu diploma în sertar şi în 2013 a cerut Colegiului Medicilor Veterinari să-i acorde atestatul de liberă practică medicală veterinară.
Gheorghe Dunca a refuzat să răspundă întrebărilor Libertatea. Contactat telefonic, după ce a aflat că e vorba de studiile pe care le-a absolvit, el a precizat: „acuma nu pot vorbi, că sunt în concediu. Şi sunt şi la volan”. Apoi, discuţia s-a întrerupt, iar Dunca nu a mai răspuns la telefon.
Contracte din bani publici de aproape un milion de lei
În ianuarie 2021, Gheorghe Dunca şi-a deschis o firmă, SC ROZALINA MEDVET SRL, unde e unic acţionar. Anul trecut, el a încheiat un contract în valoare de 914.539 de lei românești (echivalentul a 18533o de euro) cu Direcția Sanitar Veterinară (DSV) Maramureş, care i-a concesionat serviciile sanitare – veterinare pentru comuna Rozavlea.
Colegiul Medicilor Veterinari a cerut retragerea atestatelor și a făcut plângere penală
Potrivit legii, „recunoaşterea profesională a diplomelor, certificatelor sau a altor documente, care atestă calitatea de medic veterinar, se realizează de către Colegiul Medicilor Veterinari”.
La solicitarea Libertatea, Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) din România a precizat că a făcut verificări şi s-a confirmat faptul că „diplomele de licenţă depuse de către Dunca Gheorghe şi Semeni Marchiş Ioniţă în vederea exercitării profesiei de medic veterinar pe teritoriul României sunt false”.
CMV mai spune că a solicitat filialei Maramureş să le retragă imediat atestatele de liberă practică ale celor doi şi a depus plângere penală la Parchet pentru infracţiunile de falsificarea de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, exercitarea fără drept a profesiei de medic veterinar. În răspuns, nu se precizează când anume au fost luate aceste măsuri.
Investigația integrală o citiți pe Libertatea.ro.