USM și UTM ar putea să fuzioneze. Inițiativa rectorilor urmează să fie discutată în cadrul universităților

USM și UTM ar putea să fuzioneze. Inițiativa rectorilor urmează să fie discutată în cadrul universităților
Sursa foto: mec.gov.md.

Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) ar putea să fuzioneze. Inițiativa care aparține rectorilor celor două universități a fost discutată marți, 30 aprilie, în cadrul Consiliului rectorilor, care s-a desfășurat în comun cu Ministerul Educației și Cercetării.

„(...) Discutam de ce nu să inițiem un proces de fuziune, dar nu prin absorbție, fuziune ca între două universități prietene, cu care avem o colaborare de mai mulți ani”, a spus rectorul UTM, Viorel Bostan.
0:00
/
Sursa viddeo: privesc.eu

Totodată, rectorii au prezentat mai multe aspecte privind organizarea studiilor în cadrul universităților și au fost abordate elemente de finanțare a universităților.

La modul general, au fost expuse două tipuri de solicitări din partea rectorilor: solicitări de buget cu propuneri de rectificare a bugetului de stat, stabilire a politicii de prețuri pentru studii, alocarea unor fonduri de rezervă și solicitări de reglementare prin simplificare astfel ca instituțiile să poată lua decizii în interior.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Rectorii au vorbit și despre prognozele care sunt pe admiterea pentru anul acesta. În context, pentru a consolida acest sector educațional și a fi mai competitivi atât în interiorul țării, cât și pe plan internațional, rectorii a două universități - Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei au venit cu inițiativa de a uni eforturile acestor două universități. Subiectul urmează a fi discutat în cadrul comunităților universitare.

Concomitent, în cadrul ședinței au fost prezentate perspectivele proiectelor de investiții în universități, realizate cu suportul Băncii Mondiale în Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”. Programul de investiții, lansat în 2021, constituie circa 24,7 milioane de euro, proiectul fiind implementat pe o perioadă de 5 ani. În prezent, aceste universități sunt în proces de îmbunătățire a infrastructurii, dotare a laboratoarelor și sălilor de curs, lansare și modernizare a programelor noi de studii.