Unice în lume. Șapte cuvinte românești care nu au echivalent în alte limbi

Există unele cuvinte în limba română care nu pot fi traduse în alte limbi. Doctorul în filologie Alexandru Cosmescu a explicat pentru NewsMaker originea acestora.

Dor

„Dor” este un cuvânt care nu poate fi tradus în altă limbă, un cuvânt-intersecție, unde nostalgia se întâlnește cu speranța că totul abia urmează, că se va repeta.

Cuvântul „dor” provine din latina populară. În latina clasică, acesta înseamnă durere – „dolor”. S-a transformat în „dolus”, apoi a devenit, în română, „dor”.

„Conotația lui include și o nuanță plăcută, și una dureroasă, care nu se anulează reciproc, legate de absența și amintirea a ceva sau a cuiva drag. Starea descrisă are unele lucruri în comun cu portughezul „saudade” sau cu rusescul „toska”, fără să se confunde cu ele; „saudade” și „toska” sunt analoge cu „dorul”, nu identice cu el. „Dorul” este în același timp savurat, dar și resimțit în mod dureros, trimițând la cineva (sau ceva) absent, dar fără să fie sigur dacă prezența a ceea ce dorești ți-ar anula (sau alina) dorul”, a explicat filologul Alexandru Cosmescu.

Doina

Când spui „doina”, inima ți se strânge de la imaginile binecunoscute: aripile morilor de vânt vechi, cai și călăreți, acoperișurile din stuf și cântecele fără început și fără sfârșit, pe care doar sufletul le aude.

„Cuvântul „doină” are etimologie necunoscută – etimologiile propuse ca ipoteze de diferiți specialiști mi se par forțate.

Tipul de cântare-text numit „doină“, răspândit în întregul spațiu cultural românesc, este una dintre formele esențiale ale liricii populare românești – exprimând diverse tipuri de trăire subiectivă care au fost (și continuă să fie) rezonante pentru cei care le-au dus mai departe, generație după generație: dor, jale, tristețe, dragoste, revoltă, apăsare. Ca și în cazul dorului, remarcăm o dinamică afectivă similară: ceva este resimțit în același timp dureros, dar și plăcut – și, în cazul doinei, transformat în expresie artistică“, a precizat doctorul în filologie.

Lehamite

Potrivit lui Alexandru Cosmescu, cuvântul „lehamite” este format pe baza unei rădăcini vechi slave, „lih”. Acesta a ajuns să desemneze, în română, o stare de dezgust, oboseală și dispreț în același timp.

Fire, întru, rost și sinea

„Filosoful C. Noica a încercat să propună o serie de interpretări care să accentueze un strat intraductibil într-o serie de alte cuvinte românești. Unul dintre ele ar fi „fire”. Acest cuvânt include, parțial, conotațiile de „natură“, „caracter”, „esență“, „existență“, fără să fie total substituibil prin oricare dintre ele”, explică doctorul în filologie.

Alexandru Cosmescu a precizat că alt cuvânt evidențiat de Noica este „întru” – care nu înseamnă pur și simplu „în”, în sensul spațial, și nici „între”, ci implică o co-participare la ceva mai amplu. Un exemplu asemănător este în cazul cuvintelor „rost” și „sinea”.

„Cuvântul „rost” vine de la latinescul „rostrum”, gură și a ajuns să funcționeze analog cu grecescul „logos”, care însemna atât „rostire”, cât și „sens” sau „ordine”. Noica vorbește, în aceeași ordine de idei, și de cuvântul „sinea”, utilizat, de exemplu, în expresii de tipul „în sinea mea”. „Sinea” este diferită de „sine” (care ar fi analogul englezescului „self”, germanului „selbst”, frantuzescului „soi”, grecescului „autos”, să zicem); sinea este un strat mult mai intim al individului – un strat radical inaccesibil altora, absolut netransparent lor, care este sediul și refugiul subiectivității autentice”, a conchis doctorul în filologie.

Ziua limbii române este sărbătorită la 31 august. Numeroase ambasade, oficii consulare și institute culturale românești în străinătate organizează evenimente de marcare a Zilei Limbii Române. În lume ar fi circa 28 de milioane de vorbitori de limbă română.