Topul celor mai puternice armate din lume în 2023. Pe ce loc se află R. Moldova - clasamentul Global Firepower

Topul celor mai puternice armate din lume în 2023. Pe ce loc se află R. Moldova - clasamentul Global Firepower
Sursa foto: Ministerul Apărării al R. Moldova

R. Moldova se situează pe locul 143 din 145 în clasamentul Global Firepower privind cele mai puternice armate din lume. Vecinii R. Moldova, România este pe locul 47, iar Ucraina pe locul 15, transmite G4media. De celaltă parte, experții militari occidentali susțin că cifrele din clasamentul Global Firepower reflectă „mai degrabă percepții decât imaginea reală”.

Potrivit clasamentului Global Firepower privind cele mai puternice armate din lume, pe primul loc este SUA, pe locul doi - Rusia, iar pe locul trei este China.

SUA

SUA se află pe primul loc în multe domenii din clasamentul Global Firepower, cu 92 de crucișătoare și 11 portavioane în flotele sale. Puterea sa aeriană include 13.300 de avioane și 983 de elicoptere de atac în iulie 2023, plasând-o confortabil pe primul loc în lume.

Rusia

Global Firepower a clasat Rusia pe locul al doilea în domenii care includ puterea totală a flotei de avioane și puterea totală a flotei de transport. Acesta a precizat că, în octombrie 2023, Rusia avea peste 4.100 de aeronave militare.

China

China și-a crescut rapid puterea militară în ultimii ani, pe măsură ce își asumă un rol mai asertiv în afacerile mondiale. Global Firepower a clasat China pe primul loc la capitolele forța de muncă disponibilă și puterea flotei navale.

Raportul Global Firepower a constat că țările cu cele mai slabe armate din lume sunt Buhtan (145), Benin (144) și R. Moldova (143).

Clasamentul Global Firepower privind puterea militară în 2023 clasifică armatele a 145 de națiuni, cântărind o serie de factori diferiți, cum ar fi volumul și gradul de sofisticare a echipamentelor, finanțele, geografia și resursele.

Clasamentul ia în considerare factori precum volumul de echipament militar și de trupe de care dispune fiecare țară, precum și situația financiară, geografia și resursele disponibile, informații care pot fi imperfecte. În special, clasamentul evaluează armatele doar din punct de vedere convențional, trecând cu vederea capacitatea de atac nuclear a unei țări.

Totuși, potrivit sursei citate, compararea armatelor este subiectivă, iar alcătuirea unui clasament precis al puterii militare globale este aproape imposibilă, având în vedere multitudinea de factori necesari pentru o analiză adecvată. Cu toate acestea, este un experiment de gândire interesant.

Alex Kokcharov, analist de risc la S&P Global Market Intelligence, a declarat pentru Business Insider că acesta reflectă „mai degrabă percepțiile decât imaginea reală”.

Dr. Matthew Ford, fost membru al West Point și profesor asociat la Universitatea Suedeză de Apărare, a făcut o observație similară. Datele, a spus el, nu țin cont de factori precum pregătirea și educația militarilor, abilitățile lor de intelligence sau eficiența structurii de comandă.