Timp de șapte zile, în R. Moldova s-au înregistrat peste 13 mii de cazuri de infecții respiratorii acute
În perioada 5-11 februarie, incidența cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a crescut cu 15,8% față de săptămâna precedentă. În total, au fost înregistrate 13.172 de îmbolnăviri, 390 de persoane fiind spitalizate. Potrivit precizărilor Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), majoritatea pacienților sunt copii.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 254 de cazuri de gripă sezonieră, cu 11% mai puțin față de săptămâna precedentă.
Cele mai multe cazuri, 84 la număr, au fost raportate la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Aceștia sunt urmați de copiii cu vârste cuprinse între 0 și 4 ani (72 de cazuri), persoanele cu vârste între 30 și 64 de ani (55 de cazuri), pacienții de peste 65 de ani (24 de cazuri) și persoanele cu vârste între 15 și 29 ani (19 cazuri).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Ministerul Sănătății precizează că, pentru a șasea săptămână consecutiv, se atestă o descreștere continuă a numărului de persoane infectate cu COVID-19. Astfel, au fost înregistrate 378 de cazuri (inclusiv 68 în regiunea transnistreană) – cu 17,8% mai puțin în raport cu săptămâna anterioară. În rândul copiilor, au fost raportate 57 de cazuri.
Totodată, doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 60 și 90 de ani, au decedat în urma complicațiilor cauzate de infecția COVID-19.
Potrivit datelor oficiale, începând cu data de 2 octombrie 2023, pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate 1.200 de cazuri de gripă, 140.674 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare și 8.364 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.