FOTO/ Strada Tighina a fost reabilitată capital. Lucrările au costat circa trei milioane de euro
Strada Tighina, una din cele trei străzi din centrul istoric al Capitalei, a fost reabilitată capital. Lucrările de reabilitare au costat circa trei milioane de euro și au vizat reconstrucția sistemului rutier, începând cu schimbarea fundației drumului, până la aplicarea unui nou înveliș asfaltic pe întreaga suprafață carosabilă.
Potrivit municipalității, de-a lungul străzii de 1,6 km au fost reparate toate trotuarele, a fost modernizat în totalitate iluminatul stradal și canalizarea pluvială, fiind amenajate și locuri de parcare.
În prezent, este aplicat marcajul rutier cu material bicomponent, sunt instalate indicatoarele, iar spațiile verzi sunt amenajate.
„Lucrările de reparație capitală a str. Tighina au fost realizate de Primăria Chișinău în cadrul Pachetului II al Proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, cu finanțare de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondului Special de Energie Verde al BERD”, a precizat Primăria.
Actualmente, sunt în demarare lucrările de reparație capitală a celorlalte două străzi din centrul istoric al Chișinăului, care vor fi finalizate în curând. Este vorba despre str. 31 August 1989 și str. Alexandru cel Bun.
Strada Tighina a intrat în reparație capitală la sfârșitul lunii martie, anul 2022.