Sticle și zaț de cafea, reciclate cu succes la o fermă din raionul Cahul

Sticle și zaț de cafea, reciclate cu succes la o fermă din raionul Cahul

Victor Voina este un antreprenor din satul Roșu, raionul Cahul, care a pus accent pe eco-eficiență, investind în reciclare și sustenabilitate în afacerea pe care o deține, o seră ecologică. El este beneficiar al Programului  „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de UE și implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care i-a acordat prin concurs un grant de 25.000 de euro.

Victor a construit o seră ecologică. Sticlele au rolul unui termoconductor eficient, care degajează cantitatea necesară de energie termică pentru a încălzi sera, fără a fi necesară utilizarea unei alte surse de căldură.

În martie 2022, în sera cu suprafața de peste 1.000 de metri pătrați au fost sădite primele culturi: leuștean, pătrunjel, mărar, mentă, rucola, salată creață etc. Sera este amplasată astfel încât să prindă căldura soarelui pe tot parcursul zilei, iar în sezonul rece, încălzirea se face cu uleiul care a fost deja utilizat în restaurantul pe care îl deține familia Voina, potrivit PNUD.

„Această investiție a însemnat realizarea unui vis personal, de a avea o fermă agricolă unde cultivăm produse organice, sănătoase”, povestește Victor Voina.

Restaurantul familiei Voina generează o mulțime de deșeuri, care nu puteau fi reciclate în raion și riscau să ajungă la gunoi. Victor a decis să ofere deșeurilor o nouă șansă la viață. Și dacă sticlele goale, care se adunau cu duiumul, și-au găsit rostul la construcția serii, zațul de cafea și conservele și-au găsit și ele o utilitate.

„Zațul de cafea este un deșeu plin de minerale, de micro și macroelemente atât de necesare culturilor agricole. Lăsat la fermentat, zațul de cafea și cojile de ou cu adaos de iarbă verde devin un substrat acid. După cum se știe, solul acid este potrivit pentru cultivarea afinelor. Astfel, mi-am făcut o poieniță de afine. În recipientele de la conserve, cultivăm verdețuri pe care le oferim cadou clienților noștri fideli sau le vinderm doritorilor”, spune Victor.

Pe viitor, Victor își dorește să-și deschidă propria agropensiune, unde vizitatorii vor putea singuri să-și culeagă verdețuri, legume și fructe, scrie PNUD.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” susține consolidarea coeziunii economice, teritoriale și sociale în Republica Moldova, prin facilitarea creșterii socio-economice locale incluzive și durabile și îmbunătățirea standardelor de viață ale cetățenilor din cele 2 regiuni cheie: municipiile Ungheni și Cahul și localitățile învecinate.