Statul va acoperi 50% din costul cazanelor pe biomasă, procurate de cetățeni. Condiții de obținere a subvenției

Statul va acoperi 50% din costul cazanelor pe biomasă, procurate de cetățeni. Condiții de obținere a subvenției
Sursa foto: Getty Images

Persoanele care vor dori să-și procure un cazan pe biomasă vor putea primi de la stat 50% din valoarea acestuia. Programul care va permite solicitarea acestei subvenții va fi lansat la începutul anului viitor. Declarația a fost făcută pentru Radio Moldova de directorul general al Centrului Național pentru Energie Durabilă, Ion Muntean. Potrivit acestuia, cazanul pe biomasă trebuie să corespundă unor criterii tehnice stabilite de specialiști.

„Cetățenii trebuie să se înscrie în program, nu e posibil ca cineva acum a procurat cazanul și pe urmă să vină la noi să ceară subvenția. Programul va fi lansat la începutul anului viitor. Va fi o platformă informațională prin care populația se va înregistra, va depune cererea de finanțare, cu descrierea măsurilor pe care vor să le implementeze, fie că e vorba de schimbarea geamurilor, izolarea termică a pereților. Cererea va fi examinată de Comitetul de finanțare și risc al Centrului Național pentru Energie Durabilă. Noi trebuie să ne asigurăm că el este funcțional și după ce se confirmă că utilajul tehnic corespunde cerințelor de calitate și performanță pe care noi le-am stabilit inițial, oamenii vor primi bani, 50% din valoarea cazanului”, a spus Ion Muntean.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă, volumul de peleți și brichete produs în ultimii doi ani s-a triplat, în special din cauza crizei energetice, urmate de creșterea prețului la gazele naturale. Dacă în anul 2021 au fost produse aproximativ 22 de mii de tone, la sfârșitul anului trecut cantitatea a fost de circa 60 de mii de tone.

Cazanele pe biomasă sunt utilizate ca sursă de energie a biomasei și pentru generarea de căldură în case și clădiri. Acestea folosesc combustibili naturali, cum ar fi peleți de lemn, sâmburi de măsline, reziduuri de pădure, coji de nuci, ca sursă de energie.